sâmbătă, 29 septembrie 2012

Rulada cu spanac (sau alte verdeturi) si sunca sau somon cu salata in avocado


O reteta volatila, iar mancarea cu un aspect placut. Si buna.

Pentru 3 persoane ca cina
250 g somon afumat sau cateva felii de sunca fiarta
125 g spanac congelat sau proaspat. Sau alte frunze (eu am folosit aici frunze de mangold)
3 avocado
1 - 2 - 3 rosii (una daca-i mare bine, doua medii sau 3 mai mici)
1 lamaie
3 esalote sau cepe verzi mai mari
1 catel usturoi
5 oua
50 g cascaval sau mozzarella (de-aia alba, moale)
50 g parmesan
200 g branza-crema tip Philadelphia
1 lingurita mustar de Dijon
1 strop suc de agave
4 linguri otet de vin
6 linguri ulei de masline
sare, piper


Unul dintre oua se fierbe tare (cam 10 minute), apoi se tine sub apa rece, se cojeste si toaca marunt. Ceapa se taie marunt. Intr-un bol mai mic se amesteca sare, sucul de agave, piper cu otetul si mustarul. Se adauga uleiul, se bate bine, apoi se pune oul (ala fiert, taiat in bucatele) si ceapa maruntita.
Avocado se injumatatesc si se stropesc cu suc de lamaie, sa nu se innegreasca. Daca vreti, ii puteti curata si de coaja, dar nu-i neaparata nevoie aici. Se taie si rosia in bucatele mici si se pune in bolul cu dressingul si oul fiert.
Daca folositi spanac congelat, lasati-l la decongelat prima data, apoi se scurge bine. Daca folositi alte frunze sau spanac proaspat, spalati-le si taiati-le foarte fin. Cascavalul sau mozzarella se da pe razatoare. Separat se da pe razatoare si parmezanul. Se bat bine cele 4 oua, se sareaza, pipereaza, apoi amesteca cu cascavalul si frunzele tocate). 
Pe o tava de aragaz acoperita cu hartie de copt se imprastie parmezanul ras, apoi se toarna masa de oua. Se da la cuptorul preincalzit (200°C) 10 minute. Cand e gata se lasa un pic la racit, apoi se unge cu branza-crema si pe deasupra se imprastie bucatile de somon afumat sau sunca fiarta. Se stropeste cu suc de lamaie si se ruleaza strans. Se taie si se serveste cu avocado umplut cu salata de rosii si ou fiert.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...